Inspirați de „Simfonia Lalelelor” și „Balena Albastră”, liberalii au găsit soluția să țină copiii departe de PSD

Inspirați de „Simfonia Lalelelor și „Balena Albastră, liberalii au găsit soluția să țină copiii departe de PSD
Publicat: 26/04/2018, 18:02

„În acest moment, legislația din România nu acoperă satisfăcător modul în care imaginea copiilor poate fi tratată în diferite contexte politice. Plecând de la aceste hibe legislative, ne-am confruntat cu situații nefericite, în care a fost depășită o limită a expunerii copiilor – ajungându-se până la punerea lor în pericol. Trebuie să învățăm din cazuri precum «Simfonia Lalelelor» și «Balena Albastră» și, depășind faza politică, să ne concentrăm pe o serie de norme care să ne ofere certitudinea că nimeni – indiferent de partid sau convingeri politice – nu mai poate greși decât asumându-și conștient o încălcare a legii. De aceea, am depus astăzi un proiect de lege care să elimine, plecând de la experiențele din ultima perioadă, riscurile de expunere excesivă și inadecvată pentru copi”, transmite liberalul într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Potrivit inițiativei legislative depuse la Camera Deputaților, modificările propuse pentru Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului introduc trei alineate (3), (4) și (5) la art. 52 cu următorul conținut: „Cadrelor didactice, instructorilor, personalului didactic auxiliar și celui administrativ le este interzisă implicarea copiilor și a elevilor în manifestări publice artistice, culturale sau sportive dedicate unor demnitari, oficialități sau oameni politici. Susținerea de către copii și elevi a unor acte artistice, culturale sau sportive în cadrul unor evenimente publice la care participă demnitari, oficialități și politicieni, în afara sau în interiorul unității școlare, cu sau fără accesul mass-media, poate avea loc numai după informarea scrisă și detaliată a părinților de către cadrele didactice, instructori, personal didactic auxiliar și cel administrativ, și primirea unui acord scris din partea acestora privind activitățile desfășurate. Orice prezență în școli a politicienilor, oficialităților și demnitarilor în vederea unor campanii de informare, trebuie să fie avizată motivat de o comisie specială constituită la nivelul inspectoratelor școlare județene, respectiv la nivelul inspectoratului general al Municipiului București. Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 2.500 de lei”.

Liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, a cerut, marți, Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, să se sesizeze după imaginile cu copii de la defilarea de vineri, de la festivalul Simfonia Lalelelor, acolo unde a fost prezentă și Viorica Dăncilă. Mai mulți oameni au reacționat negativ în mediul online ca urmare a prezenței copiilor, vineri, la Pitești, la spectacolul desfășurat la Simfonia Lalelelor.

Președintele Klaus Iohannis a declarat luni, întrebat fiind de prezența copiilor la spectacolul Simfonia Lalelelor, desfășurat în prezența premierului Dăncilă, că, dacă este din plăcere, atunci este în regulă, dar copiii nu trebuie obligați.

Printre cei care au criticat prezența copiilor, la spectacolul desfășurat sub privirea premierului, a fost si filosoful Mihai Șora. „Or, copiii din „experimentul lalelelor” nu vor fi oameni liberi câtă vreme vor cunoaște doar încolonarea umilă în fața unei autorități, oricare ar fi acea autoritate”, a scris acesta pe Facebook, indignat că „nu ajunge că ne-au furat țara, pădurile, etc, acum ne fură și copiii, cu sufletul și cu mintea lor cu tot”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Decembrie cu ninsori și crivăț! Meteorologii Accuweather anunță cum va fi vremea luna viitoare, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Zborul la Nisa. Subiectul falsificării documentelor aviatice zguduie finalul campaniei electorale. Probleme majore de GDPR
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce este „paradoxul coastei”?